Cum citezi corect? Pui fragmentul exact între ghilimele, numești autorul și sursa, nu schimbi nimic din cuvintele lui, iar orice tăiere o marchezi cu puncte de suspensie între paranteze drepte. Restul regulilor, de la aspectul citatului lung până la ghilimelele din interior, decurg din ideea asta: cititorul trebuie să vadă clar ce îți aparține ție și ce aparține altcuiva.
Greșelile apar rar din rea-credință. Mult mai des e vorba de grabă: o frază copiată fără ghilimele, o sursă trecută pe jumătate, un fragment tăiat în așa fel încât spune altceva decât voia autorul. Un citat bine făcut, în schimb, dă greutate textului tău și arată că ai citit lucrurile pe care le pomenești. Cititorul care vede ghilimele, nume și sursă știe imediat pe ce să se sprijine și, la nevoie, unde să caute mai departe.
Ce reguli de formă trebuie respectate?
În limba română, ghilimelele obișnuite au forma „…”, adică pornesc jos și se închid sus. Dacă în interiorul unui citat apare alt citat, se folosesc ghilimelele franceze «…», ca să nu se încurce cele două niveluri. Ghilimelele drepte din tastatură nu sunt o variantă corectă într-un text îngrijit.
Citatul se reproduce literă cu literă, inclusiv când autorul folosește o ortografie veche sau o formă regională. Dacă ai o îndoială, o poți marca prin [sic], dar folosește-l cu măsură, pentru că poate părea ironic. Intervențiile tale se pun întotdeauna între paranteze drepte, nu rotunde, tocmai ca să se deosebească de ale autorului.
Un exemplu practic: dacă citezi o frază dintr-un articol de ziar și vezi că textul original are o greșeală de tipar evidentă, nu o corecta pe tăcute. Fie o păstrezi cu [sic], fie parafrazezi fragmentul, fie, dacă publicația permite, scrii cuvântul corect între paranteze drepte. Important este ca cititorul să nu fie indus în eroare nici despre ce a spus autorul, nici despre ce ai schimbat tu.
Cum marchezi o tăietură sau o completare?
Când scoți o parte din mijlocul unei fraze, pui în locul ei trei puncte între paranteze drepte, astfel: […]. Când adaugi un cuvânt ca fraza să fie înțeleasă (de pildă, un nume în locul unui pronume), îl pui între paranteze drepte, ca să fie limpede că nu aparține autorului. Important este ca, după tăiere, sensul să rămână același. Dacă fraza originală spunea „nu e nimic rău în a greși, dar e rău să nu înveți”, iar tu păstrezi doar „nu e nimic rău în a greși”, ai schimbat sensul, nu doar ai scurtat.
Cum tratezi citatele scurte și pe cele lungi?
Un citat scurt, de una sau două rânduri, rămâne în paragraful tău, între ghilimele. Unul lung, de patru-cinci rânduri sau mai mult, se așază de obicei într-un bloc separat, indentat, uneori fără ghilimele, ca să se vadă că e text străin. Regulile exacte diferă între domenii (lucrări academice, presă, cărți), iar ghidul instituției sau al publicației tale are ultimul cuvânt.
| Tip de citat | Cum arată | Când îl folosești |
|---|---|---|
| Scurt | În paragraf, între ghilimele | O frază care susține un argument |
| Lung | Bloc separat, cu retragere | Un fragment pe care îl comentezi |
| Cu tăieturi | Cu […] în locul părții omise | Când ai nevoie doar de o parte |
| În interiorul altui citat | Cu ghilimele «…» | Când autorul citat citează la rândul lui |
Ce informații trebuie să conțină sursa?
Sursa trebuie să permită oricui să regăsească fragmentul. Pentru o carte, asta înseamnă autor, titlu, anul ediției și pagina. Pentru un articol, adaugă publicația și data. Pentru o înregistrare sau un interviu, indici momentul sau măcar emisiunea și data. În textele scurte de blog poți integra sursa în propoziție: „în cartea sa despre memorie, X scrie că…”. În lucrările academice, sistemul de citare (note de subsol, autor-an etc.) e impus de instituție.
Un detaliu care salvează multe texte este contextul. Un fragment scos din mijlocul unui argument poate spune opusul a ceea ce voia autorul. Dacă gânditorul respectiv enumeră o părere ca să o combată, iar tu o citezi ca pe poziția lui, ai transformat citarea într-o deformare. Înainte să pui ghilimelele, citește paragraful dinainte și pe cel de după.
Un test util: dă fragmentul citat și contextul lui unei persoane care nu a citit lucrarea și întreab-o ce crede că susține autorul. Dacă răspunsul diferă de ceea ce vrei tu să spui prin citat, ai probabil o problemă de context și mai bine alegi alt pasaj.
Cum integrezi citatul în propoziție?
Citatul nu trebuie să stea singur, ca un obiect ciudat între două paragrafe. Introdu-l printr-o propoziție care îl pregătește și comentează-l după aceea. Poți folosi formule neutre precum „după spusele lui”, „în cuvintele autorului” sau „așa cum notează”. Evită să arunci mai multe citate unul după altul: cititorul pierde firul și nu mai știe ce susții tu.
La punctuație, alege o variantă și păstreaz-o în tot textul. Cum așezi punctul și virgula față de ghilimelele de închidere este un subiect cu mici nuanțe, iar o regulă pe care o aplici consecvent e mai bună decât una schimbată de la un paragraf la altul. Pe tema ritmului propozițiilor te poate ajuta și materialul despre punctuația pentru ritm în scris.
Citarea corectă ține și de granița dintre inspirație și copiere. Dacă ai dubii în privința acestei granițe, merită să parcurgi explicația despre cum se evită plagiatul. Iar dacă textul tău se clatină la nivelul structurii, nu doar al citatelor, te ajută lectura despre greșelile frecvente de structură.
